Prezentatoarea de televiziune Andreea Mantea, în vârstă de 36 de ani, a dat detalii despre fiul ei, David, care are opt ani, și pe care îl crește singură.
Andreea Mantea are un băiețel, David, din povestea de dragoste pe care a trăit-o cu luptătorul de MMA Cristi Mitrea. Prezentatoarea de la Kanal D își crește singură fiul.
Andreea Mantea a făcut declarații, pentru tvmania.ro, despre fiul ei, care are opt ani, și despre cum este viața sa mămică.
”David, băiețelul meu, a împlinit deja 8 ani și este o bucurie să-l am în viața mea. În această etapă, provocările ca mamă se schimbă pe măsură ce copilul crește și perspnalitatea sa se dezvolta. David are propriile sale interese și pasiuni, iar eu încerc să-l susțin și să-l ghidez în fiecare etapă. Este important să îi ofer dragoste și înțelegere, dar și să-i ofer spațiu să evolueze ca individ”, a mărturisit Andreea Mantea.
”Anul școlar al lui David s-a încheiat cu bine. Este un băiat dedicat și s-a descurcat foarte bine la școală. Am fost mândră de realizările lui și am sărbătorit împreună. (…) Ne place să petrecem timp în natură, să citim cărți și să vizionăm filme sau seriale împreună. Încercăm să avem momente de calitate și să ne bucurăm unul de celălalt”, a adăugat aceasta.
Andreea Mantea este o cunoscută vedetă de televiziune, aceasta prezentând mai multe show-uri TV de-a lungul anilor, la diverse posturi. Bruneta a avut un reality show la Kanal D – ”Trăiri alături de Andreea Mantea”. De asemenea, Andreea Mantea a prezentat emisiunea ”O nouă șansă”, care a fost difuzată din 11 septembrie 2021, de la 20:00, la Kanal D. Producția a avut la bază un format internațional, „Second Chance”, realizat în Turcia.
Andreea Mantea a fost prezentatoarea primelor două sezoane ale show-ului matrimonial ”Puterea Dragostei”, de la Kanal D, unde a fost ulterior înlocuită de Cristina Mihaela Dorobanțu. De ceva vreme, Andreea Mantea are o nouă emisiune la TV. Este vorba despre un nou show matrimonial la postul de televiziune Kanal D. Noul show al Andreei Mantea de la Kanal D se numește ”Casa iubirii”.